DESPRE PROGRAM
O experienţă de teambuilding plăcută şi recompensantă!
DEGUSTĂ ȘI JOACĂ este un program interesant şi destins, un program care face apel la calităţi importante pentru succes: capacitatea de a învăţa din experienţă, cum să utilizăm în cel mai eficient mod expertiza unui specialist, comunicarea eficace, luarea unor decizii bune, evaluarea şi asumarea controlată a riscurilor, depăşirea creativă a dificultăţilor întâlnite, iniţiativa personală, colaborarea, ajutorul reciproc şi mândria de a reuşi împreună.
Atmosfera elegantă şi plăcută, încrederea, energia pozitivă, bucuria reuşitei – toate acestea contribuie la construirea unor trăiri frumoase şi a unui eveniment memorabil care va rămâne mult timp viu în mintea fiecărui participant.
PROVOCAREA
Echipa dumneavoastră va participa la o degustare de vinuri, brânzeturi sau ciocolată şi va încerca să câştige cât mai multe dintre premiile puse în joc.
Lucrând în sub-echipe, participanţii vor învăţa multe lucruri noi, vor şti să deosebească diferitele calităţi ale unui vin bun, vor face diferenţa dintre diferitele soiuri şi vor experimenta gusturi şi senzaţii noi, totul într-o atmosferă destinsă şi plină de bună dispoziţie.
Debriefing-ul va fi personalizat astfel încât să ţină cont echipă şi de obiectivele tale.
Vă oferim un program gândit de profesionişti cu experienţă, un program care acoperă toate detaliile şi creează o experienţă motivantă, memorabilă şi foarte plăcută.
Detalii
Destinație
Oriunde
Durată
1/2 – 1 zi
Număr PARTICIPANȚI
10 – 120 persoane
PERIOADă
Tot anul
Cazare
Hotel/Pensiune
INTENSITATE
Moderată
Usor
Epic
Ți-a plăcut programul la care ai participat? Scrie-ne un review!
FIECARE ZI NE ÎNVAŢĂ CEVA NOU.
EURIPIDE
cum poate ajuta acest program
echipa ta
DESCOPERĂ
Energia pozitivă
Depăşirea barierelor psihologice
Bucuria reuşitei
Motivarea
Energizarea
Distracţia împreună cu colegii
EXPERIMENTEAZĂ
Luarea deciziilor
Importanţa expertizei
Creativitatea
Ajutorul reciproc
Asumarea unui risc calculat
Atmosfera destinsă
DEZVOLTĂ
Spiritul de echipă
Generozitatea
Încrederea în sine
Comunicarea
Colaborarea
Relaţiile
EMOŢIILE TRĂITE ÎN COMUN CREEAZĂ UN PUTERNIC SENTIMENT DE ÎNCREDERE ŞI DE APARTENENŢĂ, SPORIND VIZIBIL COEZIUNEA ECHIPEI. PARTICIPANŢII SE VOR ÎNTOARCE MAI MOTIVAŢI, MAI DESCHIŞI ŞI CU MAI MULTĂ ÎNCREDERE ÎN EI ÎNŞIŞI.
avem programul potrivit pentru tine.
SAU, ÎL CONSTRUIM ÎMPREUNĂ.
VORBEȘTE CU UN EXPERT LA 0724.216.402
4,4/5 (conform formularelor de evaluare)
- Destinația: Oriunde
- Durată: 1-2 zile
- Număr participanți: 20-200
- Perioadă: tot anul
- Cazare: Hotel
InteNsitate
Ușor
Epic
4,6/5 (conform formularelor de evaluare)
- Destinația: Oriunde
- Durată: 1-2 zile
- Număr participanți: 20-150
- Perioadă: tot anul
- Cazare: Hotel
InteNsitate
Ușor
Epic
4,7/5 (conform formularelor de evaluare)
- Destinația: Oriunde
- Durată: 1 zi
- Număr participanți: 30-100
- Perioadă: tot anul
- Cazare: Hotel
InteNsitate
Ușor
Epic